21 septembrie este Ziua Cooperarii Europene

În această săptămână se află în centrul atenției proiectele și programele transfrontaliere, transnaționale și interregionale din cadrul politicii regionale a UE, din perspectiva valorii lor pentru comunități, regiuni și statele membre. Campania, derulată în perioada care precede Ziua Cooperării Europene, celebrată la 21 septembrie, intervine într-un moment critic.
Cooperarea teritorială europeană (CTE) reprezintă o parte relativ mică din politica regională a UE, însă dacă Parlamentul European și Consiliul aprobă actualul acord de finanțare a politicii regionale pentru perioada 2014-2020, bugetul alocat acesteia ar urma să crească până la 8,9 miliarde de euro. În cadrul noilor reforme ale politicii regionale, aflate în prezent în etapele finale ale negocierilor, programele CTE se vor concentra, de asemenea, pe investiții care creează condițiile propice pentru creștere în viitor.
Pe 19 septembrie, între orele 15:00 – 16:00 (ora României), comisarul Johannes Hahn va fi pe Twitter pentru a dezbate valoarea politicii regionale a UE la nivel transfrontalier. Întrebările pot fi deja transmise pe Tweeter menționând #EUChat și #ecday la @JHahnEU.
Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/18092013_celebrarea_cooperarii_teritoriale_europene_ro.htm